Dotări campus
Școala dispune de:
SĂLI DE CLASĂ MODERNE
Sălile de clasă sunt sub formă de laboratoare și au fost gândite pentru a putea primi un număr maxim de 20 de elevi.
Clasele sunt dotate cu aparatură și materiale didactice moderne, atractive și interactive pentru îmbunătațirea procesului educativ( sisteme audio-video, video-proiectoare,panel interactiv, mobilier modular, material didactic specific, apple tv).
LABORATOARE DE INFORMATICĂ
Școala deține 2 cabinete de informatică deservite de o infrastructură de comunicații performantă, dotate cu mobilier, calculatoare performante și acoperire wireless.
BIBLIOTECĂ
Biblioteca este unul dintre cele mai importante spaţii ale unei şcoli deoarece acesta este locul în care copiii descoperă alte lumi prin intermediul lecturii. Școala are un fond de carte impresionant deoarece dorim sa încurajăm lectura. Elevii au posibilitatea de a împrumuta cărţile acasă, sau de a le citi la bibiliotecă.
SALA DE SPORT
Dezvoltarea fizică armonioasă şi sănătoasă a elevilor este prinicipalul obiectiv al orelor de educaţie fizică şi sport, ce se desfăşoara, intr-o sală olimpică cu o capacitate de 705 mp utilată după standarde înalte.
TEREN DE SPORT
Deoarece activitatea fizică și psihică ne ajută să ne menținem sănătoși, citatul “Mens sana in corpore sano” este luat cu adevărat în serios de către noi. Elevii școlii noastre se bucură din plin de orele de educație fizică în aer liber pe un teren de sport cu o capacitate de 656 mp amenajat cu gazon sintetic.
VESTIARE
Școala dispune de două grupuri de vestiare pentru elevi, divizate în două, unul pentru fete și unul pentru băieți.
Încăperile vestiarelor conțin banchete și grupuri sanitare.
CABINET MEDICAL
Pentru că sănătatea elevilor noștri este un aspect important pentru noi, avem amplasat un cabinet medical, cu cadre medicale disponibile pe tot parcursul programului elevilor. Serviciile medicale din cadrul cabinetului medical şcolar sunt asigurate de un medic şi o asistentă. Asistenta medicală efectuează controale periodice şi acordă asistenţă medicală în orice problemă, utilizând cele mai adecvate, eficiente şi rapide remedii în cabinetul medical.
Îndrumare și CONSILIERE EDUCAȚIONALĂ
În cadrul cabinetului de consiliere educaţională se oferă: îndrumarea părinţilor/elevului în vederea unei mai bune relaţionări cu copilul/părintele, consilierea individuală şi de grup a elevilor pentru rezolvarea şi prevenirea problemelor educaţionale. Se lucrează la formarea individuală a caracterului moral al fiecărui elev.
AMFITEATRU
Scoala noastră pune la dispoziție o sală de conferință cu o capacitate de 200 locuri, modern echipata cu mobilier confortabil, instalație de sonorizare, sistem de ventilație și încălzire pentru organizarea de conferințe, ședințe, prezentări, seminarii, traininguri de perfecționare, diverse evenimente etc.
SALA DE MESE
Elevii au posibilitatea să mănânce prânzul la cantina şcolii, de unde pot comanda ce doresc dintre felurile de mâncare prezentate și unde meniul este ales cu atenţie în fiecare zi, astfel încât să le fie asigurată o masă caldă, proaspată, delicioasă şi sănătoasă copiilor dumneavoastră. Punem la dispoziția elevilor și un spațiu bufet-cafeterie, unde elevii vor putea servi zilnic mâncare pregătită în bucătăria școlii.
TRANSPORT
Transportul este asigurat în colaborare cu o firmă de transport local, care preia copiii de la domiciliu și ii aduce la școală, pentru că la terminarea orelor de curs aceștia să fie conduși până în fața casei, în deplină siguranță și confort.
PLATFORMA DE COMUNICARE
Considerăm că printr-o comunicare eficientă cu părinţii putem îmbunătăţi împreună calitatea procesului de învăţământ. Din acest motiv, punem la dispoziţie o platformă modernă de comunicare, prin care părintele, cu ajutorul unui username şi a unei parole, va putea fi la curent ori de câte ori doreşte cu situaţia şcolară a copilului său (vizualizează notele, recomandările, absenţele, comentariile, aprecierile, temele primite de către elev, datele de contact ale profesorilor, orarul etc.). Mai mult decât atât, in fiecare zi, părintele primeşte prin e-mail un “raport zilnic” prin intermediul căruia, în timp real, vizualizează activitatea şcolară a copilului pentru ziua respectivă.
SUPRAVEGHERE VIDEO ȘI SIGURANȚĂ
Că instituție de învățământ, acordăm o importantă deosebită siguranței elevilor; grija noastră este aceea de a crea siguranță printr-o serie de masuri. Activitatea elevilor este supravegheată permanent, indiferent dacă sunt în sălile de curs, pe holuri, în spatiile de joaca, pe terenul de sport sau la sala de mese. Sistemul de dotări moderne de care dispunem face că toate activitățile din scoală să se desfășoare în deplina siguranță pentru elevi. Securitatea este asigurata de o firma de paza, și dispunem de sisteme video care acoperă toată suprafaţa campusului, dar și de cadre didactice care supraveghează cu mare atenție elevii în timpul pauzelor și activităților.
De asemenea, în timpul pauzelor, atent supravegheaţi de către profesori, copiii se pot recrea înainte de începerea unei noi ore alături de colegi, în curtea şcolii.
Accesul în clădire este controlat, putând intra doar persoanele autorizate iar elevii nu pot părăși campusul fără a avea permisiune din partea scolii .